Pelerinajul, singurul tip de turism care creşte şi pe timp de criză

Numărul românilor care fac turism intern de pelerinaj a rămas constant în ultimii ani, iar călătoriile externe cu tematică religioasă sunt în creştere, acesta fiind singurul segment al turismului care nu a fost afectat de criză, potrivit reprezentanţilor agenţiilor de turism şi ai Patriarhiei.
Pentru acest se estimeaza că aproximativ 40.000 de români au plecat sau vor pleca în turism de pelerinaj în afara graniţelor, cu 10% mai mult decât anul trecut. Acest gen de turism este în creştere în ultimii doi-trei ani.


Preţul mediu al unui pelerinaj extern este de peste 600 de euro de persoană, ceea ce înseamnă că împreună cei 40.000 de pelerini cheltuiesc mai mult de 24 de milioane de euro într-un an pe excursii religioase în afara ţării, din numărul total al pelerinilor, peste 80% merg în Israel, iar cei mai mulţi pleacă prin intermediul Bisericii şi doar 10.000 de persoane aleg agenţiile de turism.
In pofida preţurilor care pornesc de la 200 de euro pentru un sejur, dar pot ajunge şi la 1.000 de euro de persoană, acest gen de turism este în creştere.
La agenţia de turism a Bisericii, un pelerinaj de şapte zile în Israel costă 740 de euro de persoană în lunile octombrie-noiembrie, cu transport cu avionul inclus, iar un pachet de nouă zile în Iordania are preţul de 975 euro. O vizită de 10 zile în Siria şi Liban, prin intermediul Bisericii, costă 550 de euro plus 1.000 de dolari, cu transport aerian inclus.
Foarte mulţi turişti apreciază la serviciile oferite de Biserică, prezenţa preotului în pelerinaj, alături de ghid. Preotul le oferă credincioşilor şi momente de rugăciune la fiecare obiectiv sfânt vizitat.
Referitor la pelerinajele interne, părintele Stoica spune că numărul turiştilor este constant.
Sunt două mari pelerinaje în România, cel de la Iaşi, de sfânta Parascheva, care începe pe 14 octombrie şi durează o săptămână, şi cel de la Bucureşti, tot de o săptămână, care începe pe 27 octombrie, de sfântul Dimitrie cel Nou. Fiecare dintre acestea, potrivit estimărilor jandarmeriei, atrag aproximativ un milion de credincioşi. Unii dintre ei primesc cazare din partea parohiilor, alţii stau la rude, la hoteluri, iar unii nu se cazează nicăieri.

 

Sursa: Ziarul Financiar

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează