Agenţiile de turism cu datorii îţi pot face vacanţa un coşmar

Numărul de insolvenţe creşte îngrijorător în acest domeniu. Unii operatori au asigurare, astfel că pot oferi banii înapoi celor păgubiţi, în timp ce alţii îşi pot lăsa clienţii cu ochii în soare.
Nu putini sunt cei care au ajuns cu bagajele pe plajă din cauză că agentia de turism a uitat sau nu a mai avut cu ce să achite cazarea la hotel.
Atenţie la agenţiile cărora le încredinţaţi banii dumneavoastră de vacanţă. S-a deschis nu doar sezonul estival, ci şi cel al insolvenţelor din turism.

Avertismentul vine chiar de la operatorii din domeniu, care şi-au restrâns drastic activitatea pentru a nu intra în incapacitate de plată. Nu toţi au reuşit însă să evite dezastrul, astfel că sunt purtaţi de creditori prin tribunale sau se află deja în reorganizare judiciară.
Turiştii ar trebui să se intereseze despre agenţie înainte de a face rezervări. Evită, astfel, situaţiile neplăcute în care agenţia intră în insolvenţă. Informaţii despre agenţii pot găsi la Autoritatea Naţională a Agenţiilor de Turism  sau pe diferite site-uri, unde pot afla date despre cifra de afaceri a agenţiei, despre profit, pierderi, bilanţul pe ultimii ani.
Sursa: Evz.ro

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează