Vama Veche marca inregistrata a mamei natura

Mulţi spun că Vama Veche este singura staţiune cu personalitate de pe ţărmurile româneşti ale Mării Negre. De fapt, termenul de „staţiune” este nepotrivit pentru micul sat din sud învăluit de stepa dobrogeană, iar vamaioţii l-ar considera un cuvânt nedemn pentru locul lor de vacanţă.
Apropierea de Vamă începe să se simtă din Mangalia. Într-o staţie de autobuz, o fată blondă într-o rochiţă baby-doll, cu ciorapi groşi negri şi bocanci, se tot joacă învârtindu-şi cercelul pe jumătate desprins din buză.

Nu pare să aibă mai mult de 15 ani. De jur împrejur e plin de bagaje. Alături, doi tineri îşi aşază rucsacurile burduşite pe o bancă. În mod sigur, un cort e înghesuit pe acolo.
“E singura staţiune ce se adresează unei nişe foarte exacte de turişti. E un brand creat de mama natură. Nu l-a creat nimeni. Locul ăsta s-a creat singur. E singurul brand de pe litoralul românesc. În străinătate, cu bani grei, foarte greu se reuşeşte să să realizeze un brand”, spune Gabi, proprietarul unui hostel construit din lemn, chiar la intrarea în localitate.
Vama Veche şi „turismul de plajă”

Istoria turismului în satul Vama Veche începe în jurul anului 1940. După tratatul de la Craiova din acelaşi an, România a cedat Bulgariei Cadrilaterul, iar o parte din societatea mondenă care îşi făcea vacanţele la Balcic s-a orientat spre Vama Veche şi 2 Mai.
În perioada comunistă, apropierea de graniţă a ferit Vama de dezvoltarea pe care au cunoscut-o celelalte staţiuni de pe litoral. Cazarea la pescarii din sat sau la cort a devenit o soluţie la turismul instituţionalizat, organizat de stat, care se practica mai la nord. Frecventată de intelectuali, mai ales de clujeni, localitatea a devenit o oază a nonconformismului, în care se putea face nudism fără restricţii.
Plaja din Vama Veche a devenit un spaţiu al socializării. Aici, totul se întâmplă pe plajă: corturile se întind şi acum până aproape de apă, petrecerile rock se desfăşoară la malul mării, iar somnul de după tolănit în nisip încheie o zi extenuantă. A apărut astfel un adevărat „turism de plajă”, după cum l-au denumit antropologii care au realizat un studiu sociologic despre comuna Limanu (care include Vama Veche), coordonat de Vintilă Mihăilescu.

În prezent, Vama are o înfăţişare amestecată, greu de plasat într-o categorie. Alături de mici case tradiţionale din piatră sau de terasele din lemn şi stuf s-au ridicat hoteluri cu două-trei etaje, uneori foarte aproape de plajă. Pentru mulţi, melanjul de piatră, lemn, stuf, beton, asfalt, oţel şi sticlă din Vamă este o monstruozitate arhitecturală.
Un domn la vreo 40 de ani, unul dintre primii localnici întâlniţi în Vamă, e indignat de „anomaliile” care au răsărit în sat, de hotelurile înalte din beton şi oţel. „Balustradă din inox la Vama Veche!”, spune omul ca trăsnit, de parcă atunci ar fi văzut-o pentru prima dată. 

Trăieşte din turism şi e nemulţumit de autorităţile locale. Într-adevăr, furturile s-au înmulţit, arată el, dar paza zonei este destul de slabă: ”Acum e un singur echipaj de poliţie. Jandarmi nu sunt deloc. Anul trecut era plin: descurajau prin prezenţă, că nu făceau nimic. E lipsă acută de bani, normal că ăştia fură şi devin din ce în ce mai agresivi. Păi ce interes are un post de poliţie rurală să aibă probleme cu ture de noapte, să îi deranjeze? Le-a îngreunat viaţa Vama Veche”.

Stilul caselor dobrogene, concurat de cel al hotelurilor din beton
În anul 2003, Asociaţia Salvaţi Vama Veche a obţinut blocarea fostului PUG al comunei Limanu. Noul PUG, realizat de o echipă de arhitecţi de la Cluj, le propune autorităţilor o strategie pentru a păstra specificul local al zonei, cu scopul de a trage în continuare un anumit tip de turişti.
„Ei credeau că sporirea confortului este ceea ce aşteaptă turiştii şi din cauza aceasta ori înnoiau casele vechi, ori le schimbau acoperişul, le mansardau. Schimbă exact ceea ce pentru mulţi oameni este ceea ce caută, nu statul la hotel”, continuă el.


În Vamă nu trebuie să ai neapărat cazare
Se propunea păstrarea tradiţiei, adaptată însă modernităţii: „Nu a mai susţinut nimeni că trebuie să trăieşti ca acum 100 de ani”, spune Pănescu. Planul dorea menţinerea arhitecturii tipice caselor de la mare: construcţii cu pridvor, din zidărie, fără mansardă, fără unghiuri ascuţite la acoperişuri, învelite cu olane sau ţiglă ceramică, nu cu tablă, de exemplu.
La marginea unei terase cu mese din lemn, un grup de vamaioţi discută despre cum s-a schimbat Vama în ultimii ani, în jurul unei sticle de vin care trece din mână în mână. Locul nu are o imagine unitară, nici măcar în rândul lor.
Totuşi, Vama s-a schimbat, fie numai şi prin micşorarea distanţei dintre cearşafuri. Marinică, un tip la vreo 30 de ani care şi-a întins cortul minuscul la un colţ de drum, dă vină pe fosta formaţie Vama Veche, care a dezvăluit unui public neavenit fenomenul „Vamă”.
Însă în ciuda modernizării uneori haotice din ultimii ani, tinerii cântă şi acum la chitară pe nisip şi fac noaptea focuri pe plajă. Pentru Irina, marea e altfel la Vama Veche: „Îţi oferă linişte, libertate, relaxare. Vama nu reprezintă trivialism, nu înseamnă alcool, înseamnă trăire”. Acest tip de turism sentimental, cu diferite accente, de la nostalgie până la militantism, a fost denumit de sociologi „turism identitar”.
Locul nu pune presiune pe cel poposit în Vamă, nu îl constrânge să se schimbe în vreun fel, spun vamaioţii: „Eu sunt singura din Vamă care nu are tatuaje şi cercei mulţi. Chiar contează cât de negru ai tricoul? Astea sunt cuvintele care se aud pe aici”, spune Irina.

Mamaioţi versus vamaioţi

Vamaioţii au o adevărată oroare de turiştii snobi, manelişti sau „cu fiţe”. Un panou instalat la intrarea pe plajă înfăţişează o tipă blondă, cu un bust proeminent, aşezată la volan într-o maşină luxoasă care se plimbă pe ţărm. Desenul, tăiat cu un X, are un mesaj clar.
Totuşi, astfel de avertizări nu sunt mereu respectate. D., un localnic de 25 de ani, spune că a văzut turişti care se plimbau cu sky jet-ul pe mare, deşi sporturile pe apă sunt interzise în Rezervaţia Marină „2 Mai – Vama Veche”.
E mândru că el a inventat termenul de „mamaiot”, pentru a defini o atitudine şi un comportament total opuse vamaiotului. Se plânge că tot mai mulţi mamaioţi s-au aciuat prin Vamă: „Am văzut în seara asta 15 tipe cu pantofi cu toc prin nisip”. Apoi povesteşte de indivizii cu muşchi care l-au împins de lângă totemul din Vamă, zicându-i: „ Dă-te la o parte ca să ne vadă femeile!”.
În timp ce pantofii cu toc şi strasuri s-au înmulţit pe plaja din Vamă, alţi turişti, îmbrăcaţi la costum, par teleportaţi din birou.
Ela, proprietara unui hostel pentru tineri din Vama Veche, a observat cum printre turiştii clasici de Vamă s-au strecurat oameni obişnuiţi cu turismul de hotel: „Din păcate, a început să vină genul de oameni care venea în Mamaia pentru că lor li se pare ceva nou. Îi simţi: vin şi sunt veşnic nemulţumiţi. Noi le spunem din start că e un hostel, o chestie modestă pentru tineri”.
În timp ce primii vin pentru natură şi vor de la locul de cazare doar să fie curat şi civilizat, ceilalţi vin pentru confortul de hotel, spune ea. Iar atunci când văd camera îngustă din lemn, strâmbă din nas: „Au atitudinea ca şi cum ar vedea ceva foarte caraghios. E clar că îşi doresc cu totul altceva decât găsesc aici. Începem să ne amestecăm. Şi mori când îi vezi că scot mâna pe geam şi scutură scrumiera sau aruncă pachetul de ţigări pe jos”.

Primarul bulgar care „a furat” brand-ul Vama Veche

Omul simte că greutatea organizării şi dezvoltării turismului este lăsată pe umerii micilor întreprinzători: „Un primar din Kavarna a studiat Vama Veche şi a furat brandul. A adus formaţii celebre şi l-a intitulat „capitala europeană a rockului”. Aici se face numai cu puterea noastră. Ce putere să am eu, numai două luni pe an? Acolo se organizează spectacole, se ocupă primăria. Dacă aici vine o formaţie, el aduce acolo formaţii mai tari, în aceeaşi perioadă”.

Şi încheie cu amărăciune: „Oraşul Kavarna, un oraş uitat de lume, la 40 de kilometri de Vama Veche”.

Sursa: evz.ro